(Foto: Bartek)
dacă am să uit
să mă ridic
ca un fulg de ancoră
din sarea mea nespusă
să-mi smulgi calea
s-o uşti cu braţele ei deschise
şi cum împart totul cu uitarea
îmi va îndrepta plecăciunile
şi-mi va soarbe până şi
prezicerea
şi atunci nu voi mai şti...
dar să-mi smulgi calea
s-o uşti cu braţele ei deschise
voi şti doar să îmbrac arătări
ce cuvântă la fel ca mine
dar numai dacă suflul lor
va umple zâmbetul întors
al amintirii de mine
atunci
să-mi smulgi calea
şi verile
să le agăţi
de capătul lor ofilit
într-un cotlon de ploi
căci unde-i veşted
eu ştiu că şade începutul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu