(Foto: Roman Vishniac)
Să vii
E un estuar
Prin turcoazuri întinse
Ca un şnur lihnit şerpuind
Prin mintea legăturii
Să vii
Nu e o aşteptare
Ce-şi înhaţă capătul
E un trup
De colcăială
Ce-şi găseşte umblarea
Printre razele uscate
Ale stârnirii
Să pleci
E un zumzet
În toropeala negândului
Un drumeag
Păstorind şiraguri
De îndoieli
Cărbuni aprinşi
Scăpaţi din pliscuri
De abur
În palma ta
Şi atunci să vii
Plecând
Ca un nod adulmecându-şi
Solzii.
