Nona începe de la umăr, întotdeauna
de la breteaua
ce stă să-i cadă
stă să-i fie aranjată nu se știe
dacă miroase a deșănțare
prin ochii unora, pe la nările altora
Nona știe că morala stă sub
preșul frunții
știe că orice pas în față alunecă
orice pas în spate te ține rumegând
încotro să o iei
Nona rămâne așa
de multe ori orfană de la genunchi
în jos
și ține mai mereu un ghem de gări
în palme cu drumuri multe atârnând
Nona de cele mai multe ori așteaptă
căci e cea mai mișcătoare înțelepciune
la care a ajuns
ea aude când un cui e rostit
din trei bătăi de ciocan
și o doare și zice “intră!” ca la
musafir
Nona e
elegantă la ochi
lunecă pe
fețele oamenilor din același rid
hazliu și-i
schițează până la arcade
Nona își
uită creioanele în oameni
și așteaptă
să le primească împinse
de alte
cuvinte
decât de
cele cu care le-a uitat
Nona a mai
auzit cuvinte care au
dinți la
începutul lor și pot ajunge
până la
ciotul firii
ea a mai
simțit oameni răi înțepeniți așa
însă nu
știe să-i descrie exact cum arată
Nona râde
mai mult în unele nopți
de vară
după un pahar de rom
la aceeați
glumă
când va fi
bătrână va țese din toate
părțile și
va aștepta căci adevărul
e undeva la
mijloc așa
îl prindeau
și păianjenii
Nona ori de
câte ori e sinceră
poartă
doliu de la câtă supărare
sădește în
jur și zice
“în
altă parte, precis sunt și arme fericite”
Nona e atât
de sinceră
că atunci
când servea la bar
le dădea
abrupților cincizeci de cenușă
în varianta
ei de proză asta s-ar fi întâmplat
Nona are o
credință simplă undeva
la capăt
lumea se sprijină
pe-o piatră
mare
așa se
clatină și dă nas în nas
și cu ce-i
place
și cu ce nu
Nona zice
că după moarte oamenii
se strâng
toți în jurul pietrei
amețiți
și că aia e
fericirea să o imite
Nona poate
să jure că visele au
pleoape la
fel de silite
ca ea de
aceea când le privește
se întâmplă
să nu o vadă
și bate un
țăruș lângă orbire
să știe de
unde continuă
că e greu
să visezi de la început
Nona a
aflat că sub dragoste se află
o catacombă
prin care se plimbă
o vulpe și
dacă o prinzi trebuie
să ți-o imaginezi
roșcată
în
întuneric de fiecare dată
Se întâmplă
ca Nona să tacă
să se
arunce de pe marginea unor buze
să nu mai
fie nimic din ce era înainte
să alerge
speriată ca un lup
cu gura
topită de același urlet
și cu
Luna-n spinare.
