miercuri, 29 mai 2019

Să vii plecând





                                                             (Foto: Roman Vishniac)







Să vii

E un estuar

Prin turcoazuri întinse

Ca un şnur lihnit şerpuind

Prin mintea legăturii

Să vii

Nu e o aşteptare

Ce-şi înhaţă capătul

E un trup

De colcăială

Ce-şi găseşte umblarea

Printre razele uscate

Ale stârnirii



Să pleci

E un zumzet

În toropeala negândului

Un drumeag

Păstorind şiraguri

De îndoieli

Cărbuni aprinşi

Scăpaţi din pliscuri

De abur

În palma ta



Şi atunci să vii

Plecând

Ca un nod adulmecându-şi

Solzii.

duminică, 17 martie 2019

Zicătoarea

                                               
                                                  (Foto: Theodor Aman- Grija pe gânduri)



treceam des
pe lângă un acru
de apă sură
de unde ne pândea înecul
sub o neclintire
şi azi mă îmbarc
pe o platoşă caldă
pe care nu plutesc
dar mă feresc
înainte
de maluri unde
chemări ţipate
îndoliază vorbe
de se pierde iarba cu firul
de tine, nici tu nu scapi

îmi ziceai
ca de la corb la corb
de ochiul pierdut
cum a păţit ieri norocul
şi-l vorbim pe orb
numai de bine
şi-ţi arăt ce stol de vremuri
ni se-arată
mă războieşti
ca pe-o carte-n grui
de ghicitoare
şi ai să auzi de o
privighedoare
ce nu cântă de două ori
la rană
dar eu de mă fac mir
mă mănâncă sfinţii.