joi, 13 august 2015

Tăcerea Nonei

                                                            (Photo: Yuliana Mendoza)

Nona începe de la umăr, întotdeauna
de la breteaua
ce stă să-i cadă
stă să-i fie aranjată nu se știe
dacă miroase a deșănțare
prin ochii unora, pe la nările altora
Nona știe că morala stă sub
preșul frunții
știe că orice pas în față alunecă
orice pas în spate te ține rumegând
încotro să o iei
Nona rămâne așa
de multe ori orfană de la genunchi
în jos
și ține mai mereu un ghem de gări
în palme cu drumuri multe atârnând
Nona de cele mai multe ori așteaptă
căci e cea mai mișcătoare înțelepciune
la care a ajuns
ea aude când un cui e rostit
din trei bătăi de ciocan
și o doare și zice “intră!” ca la musafir
Nona e elegantă la ochi
lunecă pe fețele oamenilor din același rid
hazliu și-i schițează până la arcade
Nona își uită creioanele în oameni
și așteaptă să le primească împinse
de alte cuvinte
decât de cele cu care le-a uitat
Nona a mai auzit cuvinte care au
dinți la începutul lor și pot ajunge
până la ciotul firii
ea a mai simțit oameni răi înțepeniți așa
însă nu știe să-i descrie exact cum arată
Nona râde mai mult în unele nopți
de vară după un pahar de rom
la aceeați glumă
când va fi bătrână va țese din toate
părțile și va aștepta căci adevărul
e undeva la mijloc așa
îl prindeau și păianjenii
Nona ori de câte ori e sinceră
poartă doliu de la câtă supărare
sădește în jur și zice
în altă parte, precis sunt și arme fericite
Nona e atât de sinceră
că atunci când servea la bar
le dădea abrupților cincizeci de cenușă
în varianta ei de proză asta s-ar fi întâmplat
Nona are o credință simplă undeva
la capăt lumea se sprijină
pe-o piatră mare
așa se clatină și dă nas în nas
și cu ce-i place
și cu ce nu
Nona zice că după moarte oamenii
se strâng toți în jurul pietrei
amețiți
și că aia e fericirea să o imite
Nona poate să jure că visele au
pleoape la fel de silite
ca ea de aceea când le privește
se întâmplă să nu o vadă
și bate un țăruș lângă orbire
să știe de unde continuă
că e greu să visezi de la început
Nona a aflat că sub dragoste se află
o catacombă prin care se plimbă
o vulpe și dacă o prinzi trebuie
să ți-o imaginezi roșcată
în întuneric de fiecare dată
Se întâmplă ca Nona să tacă
să se arunce de pe marginea unor buze
să nu mai fie nimic din ce era înainte
să alerge speriată ca un lup
cu gura topită de același urlet
și cu Luna-n spinare.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu