(Crop din Zborul- Ana Drăgan)
dincolo de spatele tău de cutele astea firișoare de gratii văd o zare în care te plimbi la doi pași de-o singurătate al cărei spate e al meu. văd aripi mari băltind într-un cer prea scund și apoi numai deșert noi, trupuri ca rugi de apă lângă pietre moi aici ne dumbrăvește doar o colivie amintită-n riduri încovoiate ca întrebări ce le deschizi te primesc ca pe-o rază de sare și vezi doi zmei încremeniți din care picură vânt peste vetre nesmulse de cum eram mai știi... și orice vorbă se va rămuri în humă la poalele unui umăr peste care nu ne vom uita căci acolo e o țară clopotită de toate neclipirile de pirostriile ce fumegă vinete îți spun ia tot ce ai tânăr și bătrân cu tine de aici ne va lua Marele Turturar.
